Asia Express este o emisiune dură, iar concurenții trebuie să fie foarte puternici pentru a rezista și a ajunge în marea finală. Probele sunt adevărate provocări pentru vedetele noastre autohtone, care sunt nevoite să se descurce fără bani.
În vârstă de 51 de ani, Anca Sigartău a rămas în competiția “Asia Express – Drumul Elefantului” împreună cu băiatul ei după multe încercări. Mai mult, ei au făcut față probelor dificile și au câstigat atât amuleta în valoare de 1.000 de euro, cât şi imunitatea, după ce au consumat o băutură care le întorcea stomacul pe dos celor prețioși.
Vedeta a vorbit despre cea mai grea perioadă din viața sa, o perioadă în care nu știa cum să mai iasă la capăt și singura soluție i se părea a fi doar sinuciderea. „Am înţeles şi am acceptat atât de greu că nu toată lumea poate să te iubească. Îţi doreşti să fii iubit, mai ales când ai profesia pe care o am eu. În general, toată lumea îşi doreşte să fie iubită, de aceea şi facem eforturi din toată părţile. (…) Mă confruntam cu această problemă, o minciună acută din viaţa mea şi mă gândeam că eu cresc 3 copii, îi educ să intre într-un sistem care îi va obliga să accepte minciuni, să se piardă pe sine ca individualităţi. Acela a fost momentul în care, în timpul unui curs despre cultură şi civilizaţie al doamnei Ludmila Patlanjoglu, auzeam lucruri atât de frumoase, deşi eu nu aveam în momentul respectiv bani să-mi plătesc întreţinerea, era atât de greu cu cei trei copii şi mi se părea totul de netrăit.” – a mărturisit Anca Sigartău într-un interviu acordat pentru Adevărul, în emisiunea „Pastila de motivație”.
Anca Sigartău și-a iubit dintotdeauna meseria și consideră că actoria a cântărit mult în decizia de a-și lua viața: „Ce aş fi putut să fac, cât aş fi putut să muncesc mai mult? Cât aş fi putut să trag mai mult? Nu aş fi putut să schimb lucrurile. Nu aveam decât varianta să mă închid, să mor, să mă sting. Mă îndreptam spre un lucru clar, îmi doream să mor şi era foarte aproape momentul în care probabil aş fi renuţat la viaţă. Mă gândeam că celor mici le-ar fi fost mult mai bine cu tatăl lor, ar fi avut o situaţie financiară mult mai bună . Voiam să închei socotelile pentru ei, să le fie mai bine. Dar acel curs, când auzeam câte lucruiri extraordinare se întâmplă, acele secunde pe care le trăiesc pe scenă, în care oamenii vin şi se simt bine. Acele două ore pe care ţi le-au dat sunt importante, a doua zi au altă forţă să meargă înainte. Pentru momentele acelea îmi dădeam seama că merită şi trăiesc şi că acela este rostul meu“. – a dezvăluit Anca Sigartău pentru sursa citată.